Fostul senator francez Joël Guerriau a fost condamnat marţi la 4 ani de închisoare, dintre care un an şi jumătate cu executare, pentru că a drogat-o pe o colegă parlamentară, Sandrine Josso, punându-i ecstasy în băutură fără ştirea acesteia, cu scopul de a o agresa sexual.

Fostul senator Joël Guerriau, acuzat că a vrut să o violeze pe Sandrine Josso FOTO: X
„Intenţia sexuală” a acuzatului, obiectul unor lungi dezbateri în timpul procesului, a fost în cele din urmă acceptată de tribunalul penal din Paris. Fostul senator a fost condamnat, de asemenea, la o pedeapsă de ineligibilitate de cinci ani, scrie Le Figaro.
El va trebui să se supună şi unei obligaţii de tratament şi i se interzice să ia legătura cu Sandrine Josso, scrie News.
„Este o uşurare imensă”, a declarat victima la finalul pronunţării deciziei tribunalului.
Avocaţii lui Joël Guerriau au anunţat că acesta va face apel împotriva condamnării sale….
Foto/Copyright: SocialMediaPhotos
Citeste articolul(sursa)…