Trei elevi din Oradea, în vârstă de 16 ani, de la liceul Colegiul Național „Onisifor Ghibu”, au urcat pe podiumul Competiției Europene de Statistică, organizată de Eurostat, după ce au impresionat juriul cu un proiect în care au demontat câteva dintre cele mai vehiculate prejudecăți despre români. Echipa României a reușit să se facă remarcată din 29.000 de elevi participanți din întreaga Europă. Gândul a vorbit cu Bogdan Silaghi, unul dintre cei trei liceeni orădeni premiați la competiția internațională. Acesta ne-a povestit cum datele Eurostat scot la iveală o realitate diferită despre români, în comparație cu imaginea creată în afara granițelor.
Echipa României, formată din Rareș Bogdan Hodăian, Eduard Hoti și Bogdan Ștefan Silaghi, a obținut Locul III la Competiția Europeană de Statistică 2025-2026, categoria Juniori,…
Foto/Copyright: SocialMediaPhotos
Citeste articolul(sursa)…