Follow

Aboneaza-te pentru a fi informat!

By pressing the Subscribe button, you confirm that you have read and are agreeing to our Privacy Policy and Terms of Use
OFERTE SPECIALE

”N-am văzut şi n-am făcut nimic rău. Chiar şi privind în urmă n-am văzut nimic care să mă alerteze”



Fostul preşedinte democrat american Bill Clinton a dat asigurări vineri că nu a ”avut nicio idee despre infracţiunile” penale sexuale comise de către fostul său prieten Jeffery Esptein, în faţa membrilor unei Comisii de anchetă parlamentară, care-l audiază cu privire la legăturilor pe care le-a avut în trecut cu finanţistul, relatează AFP.

”N-am văzut şi n-am făcut nimic rău”, a declarat fostul şef de stat democrat într-o declaraţie preliminară, publicată pe X. ”Chiar şi privind în urmă n-am văut nimic care să mă alerteze”, a subliniat el, reafirmând că s-a distanţat de Jeffrey Epstein cu peste zece ani înainte de moartea acestuia în închisoare, în 2019.

27 de călătorii cu avionului lui Epstein

James Comer, preşedintele Comisiei majoritar republicane care-l interoghează pe Bill Clinton, a declarat înaintea audierii că are ”multe…

Publicitate

Foto/Copyright: SocialMediaPhotos

Citeste articolul(sursa)…

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Aboneaza-te pentru a fi informat!

By pressing the Subscribe button, you confirm that you have read and are agreeing to our Privacy Policy and Terms of Use
Advertisement