Doi cetățeni ucraineni au fost salvați de salvamontiști din Munții Maramureșului, în zona Repedea – Vârful Mic, în urma unei intervenții desfășurate pe timp de noapte. Unul dintre bărbați avea probleme medicale, era epuizat fizic și prezenta semne de hipotermie ușoară, a anunțat duminică Dan Benga, directorul Salvamont Maramureș.

Foto: Faceook / Dan Benga
Misiunea a fost declanșată după ce patru conaționali ai bărbatului au cerut ajutor, fără să poată indica exact locul în care acesta rămăsese blocat.
Potrivit lui Dan Benga, cei patru ucraineni au întâlnit un bărbat care nu se mai putea deplasa din cauza stării de sănătate. Aceștia au încercat să îl ajute să coboare din munte, însă nu au reușit.
Ajunși la Poliția de Frontieră, au prezentat o înregistrare video cu bărbatul, dar nu au putut preciza locul exact în care se afla. Salvatorii au…
Foto/Copyright: SocialMediaPhotos
Citeste articolul(sursa)…