Follow

Aboneaza-te pentru a fi informat!

By pressing the Subscribe button, you confirm that you have read and are agreeing to our Privacy Policy and Terms of Use
OFERTE SPECIALE

Cu cât ar trebui să crească pensiile de la 1 ianuarie 2027, dacă Guvernul Niculescu și-ar respecta promisiunea. Gândul prezintă formula completă de calcul


Prim-ministrul Luca Niculescu a fost întrebat sâmbătă, 7 noiembrie, în timpul vizitei pe care a efecutat-o la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă, unde Reactorul 1 a reînceput să producă Energie, în ce stadiu se află negocierile pentru indexarea pensiilor – măsură prevăzută în programul său de guvernare – și când va fi confirmat procentul exact prin care acestea vor fi majorate. Premierul a explicat că „discuțiile avansează”, însă că cifra va fi anunțată abia în momentul în care Guvernul său va elabora bugetul pentru anul 2027. Adică „peste aproximativ o lună”, așa cum spune șeful Executivului. Gândul a calculat, în baza formulei prevăzute de lege, care este procentul cu care pensiile ar trebui să crească de la data de 1 ianuarie, în cazul în care Guvernul Niculescu aplică integral formula de indexare. Cifra…

Foto/Copyright: SocialMediaPhotos

Citeste articolul(sursa)…

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Aboneaza-te pentru a fi informat!

By pressing the Subscribe button, you confirm that you have read and are agreeing to our Privacy Policy and Terms of Use
Advertisement