
Cercetătorii de la Universitatea din Massachusetts Amherst au descoperit că pasărea-clopot cu gât golaș și seriema cu picioare roșii sunt cele mai zgomotoase păsări, cântecele lor atingând amplitudini de peste 120 de decibeli.
„Cea mai apropiată comparaţie cu sunetele din viaţa de zi cu zi ar fi un ciocan pneumatic”, a declarat pentru CNN coautorul studiului şi biologul evoluţionist João C.T. Menezes, potrivit News.ro.
El a desfăşurat cercetarea în cadrul tezei sale de doctorat, alături de fostul său mentor, profesorul de biologie Jeff Podos.
Strigătul păsării-clopot cu gât golaș a fost înregistrat la 122,4 decibeli atunci când a fost măsurat de la o distanţă standardizată de 1 metru, calculat ca medie pe un interval de 20 de milisecunde. Presiunea acustică este de 800 de ori mai mare decât cea a celei mai silenţioase specii pe care au înregistrat-o, colibriul cu gâtul întunecat,…
Foto/Copyright: SocialMediaPhotos
Citeste articolul(sursa)…