Ion Agârbiceanu, autorul lucrării ”Fefeleaga”, s-a născut pe 12 septembrie 1882. Pe 12 septembrie, în 1913, se năștea atletul american Jesse Owens. În aceeași zi, dar în 1940, venea pe lume actrița Linda Gray, unul dintre starurile serialului Dallas, iar în 1944 se semna Convenția de armistițiu dintre guvernul român și guvernele Națiunilor Unite.

Povestea primei femei afro-americane care a ajuns pe orbită. Foto: Wikipedia
1882: S-a născut scriitorul român Ion Agârbiceanu
Creatorul personajului „Fefeleaga”, Ion Agârbiceanu, membru al Academiei Române, scriitor şi preot, a făcut politică în vremuri grele pentru România.
Preotul care a activat pe front în Primul Război Mondial şi mai apoi a fost director de ziar în Cluj a deţinut mai multe funcţii în primul Parlament al României Mari. Pentru prima dată a fost ales parlamentar în 1919, apoi a mai…
Foto/Copyright: SocialMediaPhotos
Citeste articolul(sursa)…